Cristian Macedonschi, co-organizator al Oktoberfest Brașov, l-a invitat pe E.S. Peer Gebauer, Ambasadorul Germaniei la București, să dea cep butoiului de bere la ediția aniversară a festivalului, marcând 15 ani de la lansarea acestuia în Brașov. Ambasadorul a venit însoțit de soția sa, iar cu această ocazie, a fost organizată și o vizită la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav.
În cadrul vizitei, s-au purtat discuții privind atragerea companiilor aeriene germane, precum Lufthansa sau Eurowings, și dezvoltarea legăturilor cu alte aeroporturi din Germania. Scopul acestora este de a sprijini investitorii germani și de a atrage noi investiții în zonă prin intermediul AHK România.
La vizită a participat și deputatul german Gunther Krichbaum, cunoscut pentru sprijinul său constant acordat României, alături de primarul orașului Ghimbav, Ionel Fliundra, care a promovat Ghimbavul ca destinație de excelență pentru investiții în industrie și turism. Prezentarea aeroportului a fost realizată de Constantin Albu, director general, și Ramona Tica, responsabilă pentru dezvoltare și parteneriate.
Aeroportul Brașov-Ghimbav și-a revenit odată cu prelungirea programului de funcționare la 16 ore și cu venirea companiei FLY LILI ca operator. Recent, aeroportul a sărbătorit pasagerul cu numărul 200.000, care a sosit din München cu FLY LILI. În prezent, de la Brașov operează curse Wizz Air către Dortmund, Londra și Budapesta, iar FLY LILI operează către München, Nürnberg, Stuttgart, Barcelona, Roma, Salonic și Istanbul.
Cristian Macedonschi a subliniat importanța extinderii programului de funcționare al aeroportului la 24 de ore, considerând că acest pas va contribui semnificativ la dezvoltarea pozitivă a aeroportului. Totodată, el a menționat că trupele muzicale care vin la Oktoberfest au călătorit convenabil din Bavaria la Brașov, datorită FLY LILI, partenerul oficial de mobilitate al festivalului.
sursa: Cristian Macedonschi