Vineri 27.10.2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție au intervenit într-o situație de altercație în trafic in care erau implicați patru bărbați. Incidentul a avut loc pe strada Stadionului din municipiul Brașov și a fost sesizat de echipajul de poliție de la Biroul pentru Protecția Animalelor.
Polițiștii au intervenit prompt pentru a calma spiritele și aplana conflictul. Pentru asigurarea intervenției, au fost direcționate și alte echipaje de intervenție la fața locului. Ulterior, toți cei implicați în altercație au fost conduși la unitatea de poliție.
În prezent, bărbații sunt audiați în cadrul unui dosar de cercetare penală inițiat de polițiști, fiind suspectați de săvârșirea infracțiunilor de „loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.” Dosarul este coordonat de un procuror, care va decide asupra măsurilor legale ce urmează a fi dispuse după administrarea întregului probatoriu.