Problemele oamenilor nevoiași, în situații critice sunt ignorate de viceprimarul Flavia Boghiu.
Avem nevoie de servicii sociale de calitate, iar asta se va realiza numai printr-o atenție deosebită asupra acestor categorii de persoane defavorizate, dar și prin investiții și grija permanentă pentru construcția unui cadru propice dezvoltării unui astfel de segment al comunității.
Nu putem să construim clădiri nou-nouțe și să le dăm în folosință pe repede înainte, doar de ochii lumii și pentru pozele presei, însă fără a avea avize, autorizații și minime dotări pentru un trai decent al beneficiarilor.
În plus, la nivelul municipiului Brașov există o serie de alte categorii de persoane defavorizate cărora nu li se asigură niciun fel de servicii: nu avem centre pentru persoanele cu adicții (consum de alcool, consum de droguri), pentru persoanele cu deficiențe psihice.
Serviciile sociale bine puse la punct sunt parte a unei comunități sănătoase și care este prietenoasă cu persoanele aflate în dificultate.
Ori la Brașov, nu se întâmplă asta