Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi vicepreşedintele Todorică Şerban au participat marţi, 11 aprilie, la procedura de recepţie la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Modernizare DJ 102 G Victoria – Viştisoara, km 0+000–9+900”.
Oficialii judeţeni şi membrii comisiei de recepţie constituite la nivelul CJ Braşov au verificat modul în care firma constructoare, SC Geiger Braşov SRL, s-a achitat de obligaţiile contractuale asumate şi a modernizat acest drum situat pe teritoriul administrativ al oraşului Victoria şi al comunelor Ucea, Viştea, Drăguş şi Sâmbăta de Sus.
Lucrările de construcţii s-au încheiat la sfârşitul anului 2022, iar astăzi, în urma constatărilor din teren, comisia a semnat procesul-verbal de recepţie la terminarea acestora.
În cadrul proiectului, tronsonul 1 în lungime de 900 de metri, situat între Victoria – Viștișoara a fost refăcut utilizându-se fonduri din bugetul propriu al județului Braşov, iar tronsonul 2 (km 0+900–9+900) a fost finanțat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală – Etapa I.
Valoarea finală a lucrărilor executate, consemnată în procesul-verbal de recepţie este de 36.934.340,27 lei (inclusiv TVA), din care primul tronson a costat 2.175.487,48 lei, în timp ce lucrările la cel de-al doilea tronson au totalizat 34.758.852,79 lei.
Refacerea DJ 102 G a inclus modernizarea întregii structuri rutiere, plecând de la fundație şi până la așternerea asfaltului, dar şi construirea a două poduri noi, reabilitarea și modernizarea tuturor podețelor de pe traseu, realizarea marcajelor și semnalizărilor rutiere.
Implementarea contractului a necesitat şi realizarea unor exproprieri pe anumite suprafeţe de teren.
„Mă bucur că am dus la bun sfârşit acest proiect PNDL care a fost printre primele accesate de Consiliul Judeţean Braşov în mandatul 2016-2020. Drumul Judeţean 102 G se prezintă acum în condiţii foarte bune, accesibilizând zona cuprinsă între Oraşul Victoria şi Staţiunea Climaterică Sâmbăta. Consider acest obiectiv de investiții ca fiind unul dintre cele mai importante pe care le-am implementat până în prezent, având în vedere că deschide calea dezvoltării activităţilor de turism durabil şi ecologic în zona de la poalele Munţilor Făgăraş”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.