18 persoane au fost audiate la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov în legătură cu un amplu dosar de camătă și șantaj, care a fost investigat de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea. Acțiunile au avut loc în urma mai multor percheziții domiciliare efectuate joi, 4 ianuarie 2024.
Conform informațiilor furnizate de IPJ Brașov, în cursul anului trecut, suspecții implicați în infracțiuni de camătă ar fi acordat împrumuturi cu dobânzi exorbitante, ajungând până la 100%. În unele cazuri, persoanele care s-au împrumutat au fost forțate să cedeze proprietăți sau alte bunuri pentru a achita datoriile acumulate.
Investigațiile au relevat că membrii rețelei de cămătari au exercitat presiuni asupra unor persoane prin constrângere și amenințări, forțându-le să remită sume de bani necuvenite.
La data de 4 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu colegi din cadrul Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au executat trei mandate de percheziție domiciliară și au emis mandate de aducere pe raza județului Brașov. În urma acestor acțiuni, au fost confiscate bunuri, valori și înscrisuri relevante pentru anchetă, precum și sume de bani în valoare de aproximativ 42.000 de lei. Printre bunurile ridicate se numără și un utilaj agricol de tip tractor, alături de aproximativ 30 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilegal.
„Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, se menționează în comunicatul oficial al IPJ Brașov. Cei 18 suspecți au fost conduși la sediul IPJ Brașov pentru a fi audiați în continuarea anchetei.