Brașov 26.09.2023 – Continuă lucrările de reparații străzi programate în această perioadă în mai multe cartiere ale municipiului Brașov.
Astfel, de astazi vor începe lucrările de reparații pe strada Mihai Viteazul, tronsonul cuprins între strada Stadionului și strada Mirăslău. Se va lucra alternativ pe câte o bandă, iar circulația va fi dirijată de agenți ai constructorului.
Pentru a evita blocajele în trafic, le recomandăm conducătorilor auto să folosească rute alternative.
Lucrările de întreținere și reparații străzi sunt împărțite în două loturi, astfel:
Lotul I, SC Valdek Impex:
– Străzile din partea nordică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, str. Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.
În Lotul I sunt cuprinse toate elementele geometrice ale străzilor Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, inclusiv intersecțiile.
Lotul II, asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ:
– Străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – Al. I. Cuza), Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.
În Lotul II sunt cuprinse toate elementele geometrice ale străzilor Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.