Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis în discursul de la festivitatea de deschidere a anului școlar la care a participat, la școala nr. 162 din București.
„Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră și mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluții pentru a combate acest flagel.
Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede și în școli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale.
În același timp, vreau să subliniez importanța comportamentelor preventive și responsabile. Este crucial ca tinerele generații să înțeleagă încă de la o vârstă fragedă pericolele și consecințele dramatice ale consumului de droguri, alcool și tutun.
Prin educație și conștientizare, putem construi o barieră solidă împotriva acestor amenințări. De asemenea, este vital să implementăm programe de educație pentru sănătate în școli, care să le ofere elevilor toate informațiile și instrumentele necesare pentru a face singuri alegeri sănătoase“, a spus președintele Iohannis.
Potrivit site-ului CSAT, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. Activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este supusă examinării şi verificării parlamentare. Anual, nu mai târziu de primul trimestru al anului următor, precum şi la cererea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului sau ori de câte ori se consideră necesar, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prezintă, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, rapoarte asupra activităţii desfăşurate.