Anul acesta s-au împlinit o sută de ani de la nașterea cineastului Ion Popescu Gopo (1 mai 1923 – 29 noiembrie 1989). După Gala Premiilor Gopo de la București, din luna aprilie, o biografie Gopo 100 semnată de Dana Duma, un număr special dedicat lui Gopo de revista FILM și Festivalul Internațional de Bandă Desenată de la Brașov, din luna august, a venit și rândul unei expoziții dedicate marelui artist: Scurtă istorie GOPO.
Expoziția este găzduită de Casa Sfatului din Brașov și se desfășoară în perioada 11 august–31 decembrie 2023.