Ea va fi cea mai modernă și verde grădiniță construită de municipalitate: încălzirea va fi asigurată cu pompe de căldură, apa caldă va fi produsă cu panouri solare, iar energia electrică cu panouri fotovoltaice. În plus, grădinița va fi dotată cu recuperatoare de căldură. Totodată, cei 200 de copii vor avea la dispoziție și o salină artificială, pentru terapie
Primăria Brașov a anunțat câștigătorul licitației pentru proiectarea și executarea lucrărilor de construcție pentru prima grădiniță ,,verde” din Brașov: asocierea* dintre SC Har&H, în calitate de lider, și SC Romfit Grup S.R.L., ca asociat.
Grădinița va oferi cele mai moderne condiții copiilor din cartier, inclusiv, în premieră pentru Brașov pentru o grădiniță publică, o sală de salinoterapie. Ea va fi construită în cartierul Noua, pe str. Nucului, și va putea primi 200 de copii, în regim de grădiniță cu program prelungit, într-o clădire cu 3 niveluri. Unul dintre atuurile viitoarei unități de învățământ îl reprezintă folosirea soluțiilor ecologice prin care grădinița își va produce singură energia termică, apa caldă și energia electrică, noua clădire fiind prevăzută din construcție cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice și solare și recuperatoare de căldură.
,,Brașovul are cel mai ambițios program dedicat învățământului preșcolar din ultimii 30 de ani, astfel încât cei mici să meargă la creșă și grădiniță în cartierele în care locuiesc. Astfel, în următorii ani vom avea 8 grădinițe și 5 creșe noi, construite în toate cartierele unde există o astfel de cerere. Grădinița din Noua este un model pentru ceea ce ne propunem să fie nivelul infrastructurii pe care îl asigurăm micilor brașoveni. Vom avea cele mai bune condiții pentru copii, inclusiv o salină artificială. Grădinița se va încălzi prin intermediul pompelor de căldură, apa caldă va fi produsă de panourile solare, iar energia electrică de panourile fotovoltaice. Totodată, grădinița va fi dotată și cu recuperatoare de căldură, care vor permite o împrospătare permanentă a aerului, fără pierderi de căldură. Construim viitorul copiilor noștri prin cea mai bună infrastructură educațională, folosind soluții prietenoase cu mediul”, a precizat primarul Allen Coliban.
Investiția constă în construirea unui corp de clădire cu regim de înălțime demisol, parter și un etaj, care va fi împărțit în zone administrative și tehnice de funcționare și spații destinate copiilor, inclusiv loc de joacă exterior.
În urma realizării construcției nou propuse vor rezulta spații pentru 10 săli de grupă, atât la parter cât și la etaj, dispuse cu câte un grup sanitar la fiecare grupă. La demisol vor fi salina artificială și spații tehnice pentru spălătorie/uscătorie/călcătorie. La parter sunt propuse 4 săli de clasă cu grupuri sanitare, sală multifuncțională, cabinet medical și încăperi administrative. La etaj sunt propuse 6 săli de clasă cu grupuri sanitare, cabinet consiliere și logopedie, birou director, holuri, terasă exterioară.
Pentru asigurarea nevoii de energie necesare funcționării acestei grădinițe, clădirea va avea următoarele dotări:
- pompe de căldură de tip aer-apă și un cazan mural, pentru prepararea agentului termic;
- panouri solare, ce vor fi utilizate în procesul de prepare a apei calde menajere necesare grădiniței;
- panouri fotovoltaice ce vor asigura energia necesară consumatorilor electrici și, separat, pentru funcționarea pompelor de căldură;
- recuperatoare de căldură în vederea eliminării aerului viciat din încăpere cu aport permanent de aer proaspăt din exterior.
Alte dotări:
- loc de joacă exterior, plantații de arbori/ arbuști și gazonări;
- amenajare parcare exterioară pentru părinți și parcare interioară pentru personal;
- sistem de supraveghere video și antiefracție,
- platformă elevator pentru transportul copiilor cu handicap locomotor,
- două lifturi pentru transportul materialelor,
- sistem de degivrare acces principal,
- instalație de iluminat pe timp de noapte.
Conform caietului de sarcini, termenul maxim pentru etapa de proiectare este de 4 luni, iar execuția lucrărilor, de 12 luni.
Valoarea lucrărilor de proiectare și construire a acestei grădinițe este de 19.533.000,00 lei fără TVA.
* Asocierea SC HAR&H- ofertant lider cu SC ROMFIT GRUP S.R.L.- asociat, , SC GRUP ASCLEPIOS S.R.L.- subcontractant, SC TERRA GENERAL CONTRACTOR SRL- subcontractant, SC EVOCLIMA SISTEM- subcontractant, SC MIRALEX INST AL COM SRL- subcontractant, SC 2 GMG CONSART SRL- subcontractant, SC CSP PROIECT LINE – subcontractant, SC PROCALI CONSTRUCT- subcontractant, SC VIAPLAN 44 OFFICE S.R.L. – subcontractant