O sută de reviste medicale din întreaga lume, inclusiv cele mai prestigioase, au lansat un apel comun rar pentru acţiuni urgente în vederea eliminării armelor nucleare, considerând ameninţarea unei catastrofe nucleare ca fiind „semnificativă şi în creştere”, transmite joi AFP, informează Agerpres.
Apelul vine după ameninţările prea puţin voalate din partea preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la posibila utilizare a armelor nucleare în Ucraina, testele repetate ale rachetelor nord-coreene şi blocarea iniţiativelor de neproliferare.
„Pericolul este semnificativ şi în creştere”, au scris într-un editorial redactorii-şefi a 11 reviste medicale de top, inclusiv BMJ, Lancet, JAMA şi New England Journal of Medicine.
„Statele care deţin arme nucleare trebuie să îşi elimine arsenalele nucleare înainte de a ne elimina pe noi”, subliniază editorialul.
Evidențiază urgența extremă
„Faptul că toate aceste reviste de top au fost de acord să publice acelaşi editorial evidenţiază urgenţa extremă a crizei nucleare actuale”, a spus Chris Zielinski de la World Association of Medical Journal Editors.
Acest text este publicat în aceeaşi săptămână cu reuniunea de la Viena a comitetului pregătitor pentru o nouă revizuire a Tratatului ONU de neproliferare nucleară (TNP), intrat în vigoare în 1970. O nouă revizuire, a zecea, a acestui tratat cheie în 2022 nu a reuşit să producă o declaraţie comună, iar Statele Unite au pus eşecul pe seama „obstrucţionismului cinic” al Rusiei.
Duminică va marca, de asemenea, 68 de ani de la prima utilizare a armelor nucleare împotriva civililor, de către SUA, care au aruncat o bombă atomică asupra oraşului japonez Hiroshima pe 6 august 1945.
Orice utilizare a armelor nucleare „ar fi catastrofală pentru umanitate”, subliniază editorialul.
„Chiar şi un război nuclear limitat, care să implice doar 250 din cele 13.000 de arme nucleare din lume ar putea ucide 120 de milioane de persoane şi ar putea provoca o perturbare climatică mondială, ducând la o foamete nucleară şi la punerea în pericol a două miliarde de persoane”, potrivit autorilor editorialului.