Luni, 27 martie, de la ora 14, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov are loc vernisajul expoziției Suzanei Fântânariu.
Expoziția Suzanei Fântânariu va putea fi vizitată până pe 31 martie 2023 și conține două serii de lucrări recente, „Jurnale Utopice” (obiect, tehnică mixtă) și „Portrete Arborescente” (desen), precum și alte lucrări reprezentative ale ultimelor perioade creative.
„Jurnalele Utopice” sunt un demers de recuperare materială și afectivă, de reconversie artistică a unor fragmente de realitate cu sensuri multiple, de transfer al unor relicve din sfera consumului în cea a perenității. „Portretele Arborescente” sunt desene frapante prin folosirea detaliilor anatomice parțial transformate în elemente vegetal-lemnoase, simboluri ale regresiunii, ale metamorfozei de tip kafkian, ale vulnerabilității spațiului intim.
Organizată în „camere” distincte, care urmăresc și exploatează topografia spațiului existent, expoziția e o călătorie într-un labirint imaginat de artistă ca o imersie în câteva dintre temele sale preferate: corpul, utopia, zborul, lumina, fragilitatea efemeră a existenței.
Suzana Fântânariu (n. 1947) este una dintre cele mai importante artiste vizuale ale artei contemporane românești, timp de un sfert de secol profesor universitar dr. al Facultății de Arte Vizuale și Design a Universității de Vest din Timișoara, autoare a numeroase studii și articole despre artă și a unui recent apărut volum de poezie, doctor honoris causa al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.
A avut zeci de expoziții personale naționale și internaționale și a participat la sute de expoziții colective, bienale și trienale, tabere de creație și concursuri. A primit Medalia de Aur și Efigia de Membru permanent al Clubului UNESCO Vicenza la Bienala Internațională Di Carta/Papermade, Schio, Italia (2021), Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România (2018), Marele Premiu al Ministerului Culturii din Republica Moldova (2014), Bursa Națională “Constantin Brâncuși” la Paris (2006), Premiul de Excelență al Bienalei Internaționale de Gravură de la Beijing (2003), Premiul I al Bienalei Internaționale de Arta Sharjah, U.A.E. (1997), Premiul II al Bienalei Internaționale de Gravură de la Maastricht (1993), Premiul I la Bienala Internațională de Artă Contemporană a Țărilor Francofone Paris (1992).
Expoziția va putea fi vizitată în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 14.00 și 19.00.
Intrarea este liberă.