Administraţia judeţeană a dat startul implementării fondurilor europene accesate în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, odată cu lansarea achiziţiilor cuprinse în proiectul „Dotarea cu echipamente medicale specifice anatomiei patologice necesare pentru diagnosticul cancerului în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”.
Vineri, 7 februarie, Consiliul Judeţean Braşov a publicat pe platforma e-licitatie.ro documentaţia pentru cumpărarea celor 12 tipuri de echipamente prevăzute în proiect, care au fost grupate în patru loturi.
Lotul 1 vizează achiziţia unui sistem de management al laboratorului de patologie care include: un sistem informatic de management laborator cu scanner patologie digitală; un sistem automat de arhivare digitală lame şi blocuri; o masă de orientare complet echipată; un sistem automat de imprimare coduri de bare pe casete şi lame; un sistem automat de colorare şi montare lame; un procesor automat de ţesut cu tehnologie rotaţională; o staţie completă includere în parafină; două aparate vaccuum. Valoarea estimată a acestui lot este de 4.276.331 lei fără TVA. Lotul 2, evaluat la 397.420 lei fără TVA, este format din microscoape, respectiv un microscop cu cameră foto şi cu fluorescenţă pentru imagini fish şi patru microscoape pentru captare, arhivare şi prelucrare imagini. Lotul 3 – Microtom automat (două bucăţi), este estimat la 217.120 lei fără TVA, în timp ce Lotul 4, apreciat la valoarea de 468.000 lei fără TVA, cuprinde un sistem automat de imunohistochimie.
Valoarea totală estimată a acestei achiziţii este de 5.358.871 lei fără TVA, iar autoritatea contractantă a stabilit data de 17 martie ca termen final pentru primirea ofertelor. Echipamentele performante vor intra în dotarea Laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și vor asigura creșterea eficacității serviciilor medicale furnizate populației prin diagnosticarea rapidă şi precisă a diferitelor afecţiuni din sfera oncologică.
În prezent, Consiliul Județean implementează două contracte de finanțare prin Programul Sănătate 2021-2027, ambele având ca obiect furnizarea de echipamente necesare în lupta cu bolile oncologice şi fiind destinate celei mai importante instituții de sănătate publică din județul Brașov. Astfel, pe lângă dotările necesare susţinerii activităţii anatomopatologice – pentru care au fost accesate fonduri europene în valoare totală de 6.823.450,44 lei, în perioada următoare vor fi lansate achiziţiile prevăzute în contractul de finanţare a proiectului „Dotarea cu echipamente din domeniul diagnosticării și tratării cancerului în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, ceea ce înseamnă fonduri europene în sumă totală de 24.237.325 lei care vor completa dotările de care beneficiază acest spital.
„Nicio investiţie în sănătatea braşoveană nu este prea mare sau de prisos, când în joc este binele locuitorilor judeţului Braşov. În momentul de faţă, în SEAP avem în derulare patru proceduri de achiziţie destinate îmbunătăţirii dotărilor din spitalele pe care îl administrăm la nivelul Consiliului Judeţean. Ne dorim să avem furnizori pentru toate tipurile de echipamente pe care le achiziţionăm, fie că este vorba despre aparate destinate combaterii infecţiilor intraspitaliceşti, extinderii capacităţii de terapie intensivă neonatală sau îmbunătăţirii activităţii în domeniul anatomiei patologice. Finanţarea domeniului sanitar prin asigurarea tuturor necesităţilor investiţionale identificate la nivelul spitalelor clinice de interes judeţean rămâne prioritară şi în mandatul 2024-2028. Vom replica şi la celelalte spitale modelul de bune practici reprezentat de Maternitatea Braşov, unde am reuşit să implementăm cele mai multe şi mai ample proiecte investiţionale”, a declarat preşedintele CJ Braşov Adrian-Ioan Veştea.