România a traversat, în ultimele nouă decenii și jumătate, trei mari crize economice care au lăsat urme dureroase în societate. Aceste perioade de grea încercare au fost marcate de șomaj masiv, foamete, sărăcie extremă și lipsa perspectivelor. În comparație cu statele din Vestul Europei, România a avut un parcurs economic mai dificil, iar consecințele acestor crize sunt resimțite și astăzi.
Marea Criză Economică din anii ’30: Șomaj și disperare
Impactul crizei economice globale declanșate în 1929 s-a resimțit în România începând cu 1930. Această perioadă a adus șomaj masiv, scăderea drastică a producției industriale și agriculturii, precum și o creștere alarmantă a sărăciei. Valul de sinucideri și disperarea socială au devenit emblematice pentru acea perioadă. Criza a arătat fragilitatea economiei interbelice românești și dependența sa de piețele externe.
Anii ’80: Foamete și frig în regimul Ceaușescu
Sub regimul comunist, criza economică din anii ’80 a fost una dintre cele mai grele perioade din istoria modernă a României. Decizia lui Nicolae Ceaușescu de a achita integral datoria externă de 11 miliarde de dolari a condus la raționalizarea alimentelor, electricității și gazelor. Populația a fost supusă unei înfometări sistematice, iar cozile interminabile pentru pâine, ulei sau zahăr au devenit o realitate zilnică. În locuințe, românii tremurau de frig, iar perspectiva unui viitor mai bun părea inexistentă.
Anii ’90: „Deceniul pierdut” al tranziției post-comuniste
Căderea regimului comunist a adus o nouă criză economică profundă. Prăbușirea industriei, privatizările haotice și lipsa unor politici economice coerente au dus la o scădere cu 25% a economiei naționale. În 1999, șomajul a atins un record istoric, cu peste 1,13 milioane de oameni fără loc de muncă.
Pentru mulți români, supraviețuirea a însemnat plecarea la muncă în străinătate sau adaptarea la economia subterană. Bișnița, second-hand-urile și munca pe cont propriu au fost soluții de moment.
