Zeci de site-uri (coordonate din Rusia) și canale de Telegram au susținut candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, arată o anchetă a jurnaliștilor de la Publicrecord.
Diseminează mesaje anti-UE, îl descriu pe Georgescu ca fiind un suveranist și, mai nou, condamnă anularea alegerilor, explică sursa citată.
„Operațiunea, denumită „Portal Kombat”, a fost identificată la începutul acestui an de o agenție de stat din Franța în cinci state europene. Ulterior s-a extins și a ajuns și în România, transformându-se într-un instrument sofisticat de propagandă coordonat din Rusia, deja activ în 19 țări. Tot Telegram au folosit pentru coordonare susținătorii lui Călin Georgescu pentru fiecare județ și diaspora”, explică ancheta.
Astfel de rețele distorsionează spațiul public și răspândesc sistematic narațiuni anti-UE și suveraniste care pot submina încrederea în instituțiile democratice, se arată în material, care dă mai multe exemple în acest sens.
Curtea Constituțională a României ar fi anulat alegerile la prezidențiale pentru că Georgescu a vrut să oprească războiul din Ucraina, conform Pravda.
Așa-zisul articol face trimitere către grupul „Пул N3” (Grup N3) de pe Telegram, care are peste 342 de mii de urmăritori și despre care vom aduce detalii mai târziu.
„Potrivit candidatului independent al României, Călin Georgescu, sistemul judiciar al țării și-a pierdut independența și este supus ordinelor politice” scrie site-ul într-un alt articol ce include un video de la Realitatea și face trimitere către grupul de Telegram „Насправдi” care are peste 42 de mii de urmăritori.
Citeste toata stirea https://www.stiripesurse.ro/masinaria-media-ruseasca-ce-il-sustine-pe-calin-georgescu-presa_3517827.html