Primăria Brașov, prin inițiativa primarului George Scripcaru, îi invită pe locuitorii care au ajuns la 50 de ani de căsătorie să participe la evenimentul „Nunta de Aur” din luna decembrie.
Aniversarea, organizată anual, este un omagiu adus cuplurilor care au menținut o căsnicie neîntreruptă timp de jumătate de secol, fiind un prilej de recunoaștere și sărbătoare din partea comunității.
Cuplurile interesate să participe trebuie să depună o cerere la camera 25 – Arhiva Stării Civile, între orele 8:30-12:00, de luni până vineri. Pentru înscriere, sunt necesare:
- actele de identitate ale soților (în original);
- certificatul de căsătorie (în original).
Evenimentul este deschis familiilor care nu au fost sărbătorite la edițiile anterioare, iar primarul Scripcaru îi încurajează pe toți cei care împlinesc 50 de ani de căsnicie să se alăture în luna decembrie, la petrecerea pregătită special pentru ei.
Sursa foto: Facebook | Primăria Municipiului Brașov