Augustin Hagiu, candidat PSD Brașov la alegerile parlamentare din acest an, a spus în direct la Radio Hit FM Brașov Regional care este primul termen de finalizare a lotului de autostradă Sibiu-Făgăraș.
Pe lângă acest lucru, Augustin Hagiu a punctat și câteva modificări în cadrul infrastructurii care ar putea fi benefice pentru municipiul Brașov. Printre acestea se numără o parcare subterană în Centrul Brașovului, sub Parcul Central, parcări la intrare în municipiu și semaforizare inteligentă.
„Știu că lumea este foarte interesată de acest proiect de infrastructură. Știu că lumea, inclusiv colegii din presă, colegii noștri mi-au cerut termene. Este foarte greu pentru un deputat să lanseze termene. Avem 300 de kilometri parcurs la nivel de autostradă. Avem lansat deja, destul de avansat, pentru că s-a trecut destul de fezabilitate și proiectare, aceste loturi pe Făgăraș-Sibiu.
Probabil, dacă studiul de fezabilitate, partea de proiectare, merg așa cum trebuie, termenul decent, dar cel mai mic termen posibil, este de finalizare 2029.
Și aici intră în acțiune rolul de deputat. Ce poți face? Când pe harta României sunt atâtea proiecte lansate, ce poți face tu astfel încât să prioritizezi pentru județul care te-a trimis în parlament, în interes local, pentru cei care te-au ales și te-au trimis acolo, să poți să prioritizezi aceste lucrări?
În primul rând, trebuie să te asiguri că programarea gândită și planificată este și respectată. Și asta o poți face printr-un contact direct cu Compania Națională de Investiții, cu Ministerul Transporturilor, într-un mod constant și consistent, nu numesc presiune, numesc interes”, a spus Augustin Hagiu în cadrul emisiunii de promovare electorală.
EMISIUNE DE PROMOVARE ELECTORALA–Alegeri Parlamentare 2024–Candidat Augustin Hagiu–P.S.D. Brasov.C.M.F.11240017EMISIUNE DE PROMOVARE ELECTORALA–Alegeri Parlamentare 2024–Candidat Augustin Hagiu–P.S.D. Brasov.C.M.F.11240017
Publicată de HIT FM Brasov & Zona Metropolitana pe Vineri, 1 noiembrie 2024