Agenția pentru Protecția Mediului Brașov a emis avizul pentru dezvoltarea unei noi conexiuni rutiere între municipiul Brașov și comuna Sânpetru, incluzând două accese planificate în zonele de est și vest ale comunei.
În cadrul ultimei ședințe a Comisiei de Analiză Tehnică, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov a discutat detaliile proiectului de conectare rutieră între Brașov și Sânpetru.
Proiectul, inițiat de Primăria Sânpetru, vizează dezvoltarea a două accese noi în comună, unul în partea de est, în apropiere de Stabilus, și altul în zona de vest, între Timișul Sec și liniile CFR.
Accesul din partea de vest va fi realizat printr-o colaborare între Primăria Sânpetru și Primăria Brașov, deoarece porțiunea dintre Timișul Sec și centură aparține municipiului Brașov.
Primăria Sânpetru va analiza, prin documentația tehnică, posibilitatea unui traseu care să conecteze centrul comunei, de la intersecția străzilor Zaharia Bârsan și Calea Hărmanului, prin strada Octavian Goga, cu cartierul Subcetate, până la Timișul Sec.
Segmentul dintre Timișul Sec și centura Brașov va fi studiat separat și va include un acces cu bandă de accelerare/decelerare.
Pentru traversarea centurii, se va analiza suplimentar amenajarea unui drum pe sub podul de la liniile CFR, detaliu care va necesita un aviz separat.
Sursa foto: Facebook | Marian Arhire