În prima jumătate a lunii septembrie, polițiștii locali din Brașov au sancționat intens șoferii care nu au respectat regulile de circulație, aplicând 581 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 262.637 lei și 836 de puncte de penalizare la carnetul de conducere.
Peste 60% dintre aceste sancțiuni au fost date pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În plus, 149 de autovehicule staționate neregulamentar pe treceri de pietoni, trotuare sau în intersecții au fost ridicate, afectând buna desfășurare a traficului.
În 35 de cazuri, șoferii au ajuns la vehiculele lor înainte de ridicarea acestora, fiind sancționați doar cu amenzi și puncte de penalizare, fără a plăti taxele aferente ridicării.
Sursa foto: Cristian Gheorghe