Statul român vine în sprijinul cuplurilor care se confruntă cu infertilitatea, prin lansarea Programului de Fertilizare in Vitro. Cuplurile eligibile vor putea primi un ajutor financiar de până la 15.000 de lei pentru a acoperi costurile procedurilor necesare obținerii unei sarcini prin fertilizare in vitro (FIV).
În acest an, procesul de înscriere va fi mai simplu și mai accesibil, documentele fiind depuse exclusiv online, pe platforma creată de Ministerul Familiei, la adresa up-comunitate.ro. Selecția beneficiarilor se va face în ordine cronologică, pe principiul „primul venit, primul servit”.
Florentina Mogoș, una dintre potențialele beneficiare ale programului, își împărtășește povestea: „În momentul în care am vrut să devenim părinți, am aflat că nu se poate. Am zis totuși că vine de la sine.” Acum 10 ani, toate încercările Florentinei și ale soțului ei de a avea un copil au eșuat. „Mi-am dorit întotdeauna să avem un copil. Am spus că nu e acum, poate anul viitor, poate peste o lună, poate peste 2 ani, dar nu s-a întâmplat.”
Pentru Florentina și soțul ei, fertilizarea in vitro reprezintă ultima speranță. Cu toate că întregul tratament și procedura sunt costisitoare, ei vor să se înscrie în Programul de Fertilizare in Vitro, care acoperă, în limita a 15.000 de lei, costurile medicamentelor și ale procedurilor necesare obținerii unei sarcini prin FIV.
Bugetul alocat programului este limitat, permițând sprijinirea a doar 10.000 de femei în acest an. Programul de Fertilizare in Vitro este singura strategie pe care o are statul român în lupta cu scăderea demografică, o problemă care se agravează de la an la an. Infertilitatea este un factor major în această criză.
Statisticile recente sunt îngrijorătoare: în primele cinci luni ale acestui an s-au născut aproape 59.000 de copii, cel mai mic număr din istorie. Programul de Fertilizare in Vitro reprezintă o speranță pentru multe cupluri și un pas important în combaterea declinului demografic, conform tvrinfo.ro.