Spitalul Municipal Săcele oferă pacienților asigurați în cadrul sistemelor publice de asigurări pentru sănătate servicii pentru diverse specialități medicale.
Persoanele care se prezintă în ambulatoriile de specialitate ale Spitalului Municipal Săcele beneficiază, în baza biletului de trimitere, de consultații gratuite și de servicii în conformitate cu contractul-cadru al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Serviciile care nu sunt incluse în pachetul decontat de CNAS se plătesc de către pacienți la prețuri conform listei actualizate, disponibile pe site-ul spitalului www.spitalulmunicipalsacele.ro.
Aceste tarife sunt la valori mult sub cele ale unităților medicale de stat și private din județul Brașov.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat pe pagina sa de Facebook că ambulatoriul de specialitate de la Spitalul Municipal Săcele din județul Brașov va fi extins. Proiectul, care beneficiază de o finanțare de 19 milioane de lei prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va dezvolta serviciile ambulatorii de specialitate pentru comunitatea locală.
„Extindem ambulatoriul de specialitate la Spitalul Municipal Săcele din județul Brașov,” a scris Rafila. ” 19 milioane de lei din PNRR. Dezvoltăm servicii ambulatorii de specialitate pentru comunitate. Ministerul Sănătății este partenerul tuturor autorităților locale care au vocația construcției.”
Această investiție vine în sprijinul dezvoltării infrastructurii medicale locale, contribuind astfel la îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite cetățenilor din județul Brașov.