Marile festivalurile de muzică electronică din România sunt mai mult decât muzică! Radiografia celei mai mari afaceri în domeniul festivalurilor din România
Anual, în comunitățile locale, aceste festivaluri aduc infuzii de capital de zeci de milioane de euro. Cu toate acestea, ele provoacă și disconfort localnicilor, multă mizerie, distrugeri, temeri legate de consumul de droguri și de creșterea actelor de violență.
Prima ediție a festivalului Untold a avut loc în 2015, iar sumele de bani aduse în comunitate au crescut anual, ajungând în 2023 la peste 70 de milioane de euro. Festivalul este gestionat de grupul Untold Universe, care organizează și Neversea (Constanța) și Massif (Poiana Brașov). De-a lungul timpului, SRL-urile din spatele festivalului Untold s-au schimbat, dar evenimentul rămâne permanent legat de Bogdan Buta, creatorul conceptului în 2014.
Demisia lui Buta din funcția de director al Federației Share a survenit în 2014, în urma solicitării ministrului delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, pentru un audit financiar la Federația Share, suspectând deturnarea de fonduri publice. Vlad Pop, succesorul lui Buta, a fost condamnat la trei ani cu suspendare pentru obținerea ilegală de fonduri pentru organizarea primei ediții Untold.
În 2016, Bogdan Buta a preluat Untold prin firma Untold SRL, avându-l ca partener pe Sorin Gadola. În 2018, Gadola și fostul administrator al Untold SRL, Ionuț Morariu, au fost condamnați pentru deținere și consum de droguri, respectiv, trafic de droguri.
În 2016, după a doua ediție a festivalului, gazonul stadionului Cluj Arena a fost devastat, organizatorii fiind nevoiți să îl repare înaintea unui meci important.
În 2017, zeci de reclamații privind zgomotul au fost înregistrate la primărie și la Poliția Locală, locuitorii cerând mutarea festivalului în afara orașului. Untold SRL a fost amendat cu 5.000 de lei pentru depășirea nivelului de zgomot admis.
Tot în 2017, organizatorii Untold au fost acuzați de UCMR-ADA pentru neplata remunerațiilor cuvenite aferente edițiilor din 2015, 2016 și 2017. Disputa s-a încheiat amiabil după zece termene de judecată.
În 2019, persoane cu dizabilități au acuzat organizatorii Untold de discriminare pentru restricționarea accesului gratuit oferit anterior.
În 2023, scandalul legat de Gheboasă, un artist controversat, a atras atenția. Acesta a fost amendat pentru versurile obscene și încurajarea consumului de droguri.
În ianuarie 2023, Bogdan Buta a fost anchetat pentru acte sexuale cu minori, dar dosarul a fost clasat în martie 2023, invocându-se consimțământul minorilor peste 16 ani la acea vreme.
Vanessa Youness, condamnată pentru trafic de influență și cercetată într-un dosar de trafic de droguri, l-a susținut public pe Buta, numindu-l „Geniul Untold” și „Dumnezeirea mea”.
Festivalul Neversea a debutat în 2017 la malul mării. Prima ediție a fost mutată pe o plajă mai mică din cauza avizelor. După festival, organizatorii au fost amendați pentru desfășurarea activităților economice pe plaje reabilitate cu fonduri europene.
Massif, festivalul din Poiana Brașov, a avut un debut amânat din cauza pandemiei, desfășurându-se în 2023. Deși organizatorii au raportat sume mari aduse în comunitate, realitatea a arătat un grad scăzut de ocupare a hotelurilor și nemulțumiri ale localnicilor din cauza deșeurilor lăsate în urmă. La o săptămână după terminarea festivalului, Poiana Brașov oferea un peisaj dezolant: gunoaie, dune de pământ și mult noroi. Organizatorii, obligați să refacă terenul, au declarat la vremea respectivă că va urma „un proces de amenajare”.