Spiritul de observație și inițiativa promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Săcele au dus la evitarea unei tragedii, după ce un incident periculos a avut loc la o benzinărie de pe strada George Moroianu, din municipiul Săcele.
Mai exact, de la una dintre pompele de alimentare, s-a scurs benzină pe o rază de aproximativ 30 de metri în jurul stației peco, creând o situație extrem de riscantă.
Un polițist aflat în patrulare a observat imediat pericolul și a acționat rapid pentru a elimina riscurile iminente. Pentru siguranța cetățenilor, polițistul a evacuat zona și a chemat în sprijin colegii, care au dirijat circulația în zonă pentru a preveni alte incidente.
De asemenea, în fața acestei situații critice, polițiștii au solicitat intervenția echipajelor de pompieri. Aceștia au acționat prompt, utilizând apă și materiale absorbante pentru a elimina orice pericol de incendiu sau explozie.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov subliniază importanța vigilenței și a reacțiilor rapide în astfel de situații critice. Într-un comunicat oficial, inspectoratul a mulțumit polițiștilor implicați pentru spiritul de observație și inițiativa demonstrată, evidențiind angajamentul și devotamentul acestora față de siguranța publică.