Salvamontiștii brașoveni au adus la baza muntelui o femeie care și-a rupt piciorul
O turistă a fost salvată în noaptea trecută din Munții Făgăraș, după ce și-a rupt piciorul și nu a mai putut continua drumul. Incidentul a avut loc sub Colțul Bălăceni, într-o zonă cu teren dificil.
Salvamontiștii brașoveni, alături de voluntari din cadrul formațiilor Salvamont Victoria și Salvamont Brașov, parte a Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov, au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor și recuperarea turistei. În total, 14 salvatori montani au participat la această operațiune.
Târziu în noapte, echipele de salvare au reușit să o transporte pe femeie la baza muntelui, unde a fost predată personalului medical pentru investigații suplimentare.