Salariul minim brut pe țară va creşte la 3.700 de lei, începând cu data de 1 iulie, de la 3.300 lei în prezent, a anunțat joi Guvernul, după consultări la Palatul Victoria între reprezentanții Executivului și cei ai sindicatelor și patronatelor, în cadrul reuniunii Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
Astfel, salariul minim brut pe țară va crește cu 12,12%, ceea ce înseamnă o majorare netă de 242 de lei pentru angajați. De asemenea, deducerea fiscală de 200 de lei se va menține până la sfârșitul anului, conform economedia.ro.
„De la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut. Totodată, vom menţine până la sfârşitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe. Suntem în direcţia corectă către implementarea salariului minim european. Aceasta este decizia luată astăzi, alături de sindicate și patronate, în Consiliul Tripartit”, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.