Familiile afectate de incendiul de pe strada Carierei din Brașov vor primi un ajutor financiar de 60.000 de lei, a decis Comitetul Local pentru Situații de Urgență.
Suma, propusă de primarul Allen Coliban, va fi acordată pentru a acoperi cheltuielile de reparații ale locuințelor distruse de foc. Fiecare familie va primi câte 5.000 de lei.
De asemenea, Direcția de Asistență Socială va oferi cazare temporară persoanelor afectate, fie în locuințe amenajate pe strada Carierei, fie la alte centre din Brașov.
Incendiul a izbucnit luni, distrugând acoperișul unui imobil și afectând mai multe familii.
Sursa foto: Facebook | ISU Brașov