CJ Brașov anunță că Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie «I.A. Sbârcea» şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov beneficiază de proiecte cu fonduri europene nerambursabile totalizând aproximativ 17 milioane de lei, în vederea realizării acestor achiziţii esenţiale care vor îmbunătăţi infrastructura medicală şi vor crea condiţiile optime pentru asigurarea sănătăţii pacienţilor.
Conducerea Consiliului Judeţean Braşov a semnat contractele de finanţare pentru aceste proiecte, accesate în cadrul Componentei 12 – Sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi a demarat trei achiziţii în vederea implementării acestor proiecte.
Astfel, în sistemul electronic de achiziţii publice sunt în derulare următoarele proceduri:
-Furnizare de echipamente și aparatură medicală în cadrul proiectului „Achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov”, respectiv 34 de loturi de echipamente cu o valoare totală estimată de 7.120.024,46 lei (fără TVA), cu termenul de depunere a ofertelor stabilit pentru data de 22.01.2024;
-Furnizare de echipamente și aparatură medicală în cadrul proiectului „Dotarea Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «I.A. Sbârcea» cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții asociate asistenței medicale”: 10 loturi de echipamente cu o valoare totală estimată de 2.842.850 lei (fără TVA), procedură având ca termen final de primire a ofertelor data de 25.01.2024;
-Furnizare de echipamente și aparatură medicală în cadrul proiectului „Achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov”, însemnând 11 loturi de echipamente cu o valoare totală estimată de 3.361.852,70 lei (fără TVA), cu termen de depunere a ofertelor în data de 29.01.2024.
Obiectivul acestor proiecte îl reprezintă diminuarea decalajului față de standardele europene în reducerea riscurilor infecțiilor nosocomiale prin îmbunătățirea infrastructurii din dotarea celor trei spitale realizată în urma achiziţiei de echipamente medicale noi și moderne care fie nu există în acest moment în cadrul unităţilor medicale, fie există, dar sunt depăşite din punct de vedere fizic și moral și care sunt esențiale pentru specialităţile medicale ale celor trei spitale.
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov va beneficia de 34 de tipuri de echipamente: mașină automată de spălat și dezinfectat endoscoape; nebulizator pentru dezinfecția aerului; cărucior echipat complet; mașină de spălat profesională cu barieră aseptică industrială; stand pentru dezinfectare mâini cu dozator automat; dispozitiv de testare a igienii mâinilor (black box); încălțător botoși PE automat; incubator de sterilizare; stație de monitorizare a calității aerului; hotă cu flux laminar; sistem de monitorizare trasabilitate și control sterilizare; kit pentru verificarea curățeniei și dezinfecției din spitale; sistem de purificare a aerului pentru spații medicale; sterilizator profesional de cuțite; analizor automat de urini; cytocentrifugă; ultracongelator de – 80 gr; ultramicrocentrifugă cu 24 de poziții; extractor acizi nucleici cu 16 poziții; multiplex PCR, sistem point-of-care; sistem de identificare bacteriană prin spectrometrie de masă; echipament pentru testarea sensibilității la antibiotice prin determinarea directă a concentrației minime inhibitorii (CMI); sistem de prelevare probe microbiologice din aer (autocontrol); sistem pentru dezinfecție cu abur și substanțe dezinfectante pentru suprafețe, echipamente, lifturi, paturi etc; sistem de curățare și dezinfecție cu abur, cu funcție de aspirare; cameră de izolare pacient cu risc infecțios; uși glisante etanșe pentru blocul operator; sistem de filtrare a aerului portabil; echipament pentru dezinfecția suprafețelor cu ajutorul UV-C, mobil, automatizat; lămpi de dezinfecție UV-C portabile; cameră de presiune negativă; lavoar chirurgical; unitate de aer steril cu flux laminar; masă de operații cu unitate de aer steril cu flux laminar focusat.
Cele 10 loturi de echipamente destinate Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie Braşov sunt: sterilizator cu plasmă cu două uși; sterilizator cu abur cu două uşi; mașină de spălat și dezinfectat instrumentar; aparat automat de sigilat pungi; mașină de curățat cu ultrasunete; sterlizator cu abur cu o singură uşă; mașină de spălat și dezinfectat instrumentar; analizor microbiologie și spectometru de masă de tip MALDI-TOF; linie de echipamente pentru testarea sensibilității la antibiotice; hotă microbiologică cu flux laminar vertical.
Pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase Braşov, cele 11 loturi aflate în procedură de achiziţie sunt: aparat pentru atomizare utilizat la dezinfecția pe cale aeriană; dispozitiv cu lampă UV pentru testarea dezinfecției mâinilor; luminometru smart (luminometru igienă ATP/AMP portabil) inclusiv kit de tampoane suprafețe, kit de tampoane lichide și kit de instalare; kit ușă de izolare cu sistem de ventilație cu presiune negativă; sistem de spălat ploști; autoclav vertical cu uscare; sistem analizor tip PCR pentru gene de rezistență microbiană la antibiotice; sistem automat pentru analize de chimie clinică și imunologie; linie de echipamente pentru determinarea sensibilității la antibiotice; sistem automat tip Malditof pentru identificarea (ID) bacterii și fungi; sistem de sterilizare cu peroxid de hidrogen la temperatura joasă.